Adevărul, în Moldova. Cum arată presa moldovenească azi
0
Pe ce piaţă media apare Adevărul de Moldova, lansat luni la Chişinău? Cu experienţa presei de pe ambele maluri ale Prutului, jurnalista Stela Popa face o analiză a presei din Republica Moldova după un an de guvernare pro-europeană
Presa moldovenească e aproape liberă; noile distorsiuni vin dinspre economic. Vechea presă de opoziţie critică şi puterea pro-europenistă, iar de la cea venită din România se aşteaptă să fie deja europeană. Tabloidizarea e temperată de public. (Versiunea integrală a interviului.)
Vezi şi Dezgheţ sau mogulizare la Chişinău, analiza pe care jurnalista Stela Popa a făcut-o situaţiei presei de peste Prut în FP România nr. 16 (mai/ iunie 2010).
Cum arată presa moldovenească azi, după numai un an de guvernare europenistă?
Spuneţi „presa moldovenească”, noi preferăm să îi spunem presa din Republica Moldova… De limbă română sau de limbă rusă. Dincolo de asta, presa de la Chişinău arată incomparabil mai bine faţă de cum era până în 2009, când s-a produs schimbarea de putere la Chişinău. Probabil că a fost cel mai de succes proiect al AIE, deşi nici acesta nu a fost împlinit. Acest progres îl semnalează chiar şi organizaţia non-guvernamentală americană Freedom House care, în raportul său referitor la libertatea în lume, precizează că Republica Moldova a progresat considerabil în ultimii ani la capitolul libertăţilor politice. În rapoartele anterioare republica făcea parte din grupul ţărilor lipsite de libertate, iar, mai nou, a fost trecută în categoria statelor "parţial libere”. Deci, este un pas înainte. Cu toate acestea, statutul de presă „parţial liberă” nu ar trebui să ne mulţumească nici pe noi, ziariştii de la Chişinău, dar nici societatea consumatoare de presă. Însumând, pot spune că acum publicul din Republica Moldova are presă de mai bună calitate, dar nu suficientă. Este salutabilă apariţia mai multor posturi TV pe piaţa locală, precum şi apariţia unor noi publicaţii. Aici merită semnalată şi deschiderea Adevărului de Chişinău. Dar trebuie să spun că mai există televiziuni sau agenţii de presă care se comportă ca şi cum schimbarea democratică nu a avut loc la noi… Iar în campania electorală am avut proba unui comportament media din partea unora care nu are nimic de a face cu presa liberă sau cu deontologia profesională.
Este acum complet liberă?
Există oare, undeva în lume, presa complet liberă? Cu atât mai puţin în Republica Moldova. Nu, nici pe departe nu este înscrisă la această categorie. Şi cred că va mai fie nevoie de câţiva ani buni până vom putea măcar spune că ne vom apropia de acest calificativ. Cum să fie presa liberă, dacă la Chişinău o bună parte din ea este controlată economic sau politic? Şi nu neapărat de putere. Ci, inclusiv, de diferite grupuri de interese din interior sau din afară. Presa merge mână în mână cu politicul în Republica Moldova, iar la nivel de percepţie lumea întreabă aici: „al cui e ziarul acesta sau postul acesta TV?”. Deschideţi ziarele, răsfoiţi-le un pic şi, în unele cazuri, numai după câteva pagini vă veţi da seama din prima cui îi lustruiesc jurnaliştii imaginea. La fel este şi în cazul unor posturi TV. Altele nici nu ascund asta. Exemplul cel mai elocvent este postul afiliat comuniştilor – NIT-ul care, în ultima campanie electorală din noiembrie curent, cum am mai spus, a trecut peste toate principiile şi normele jurnalistice. Atâta partizanat politic – comunist , în cazul NIT-ului - cred că mai rar vezi undeva. A şi fost sancţionat de CCA. Dar, acea sancţiune, de circa 370 de dolari, a provocat mai mult zâmbete decât o reală atenţionare.
Există succese, dar până la presă europeană mai e mult. Dincolo de influenţele politice, există şi cele economice, sau cele economico-politice. Nu vreau să intru în detalii, dar iată un singur exemplu de distorsiune economică: filme piratate puse pe post, care evident cresc raitingul acelor televiziuni şi distorsionează piaţa de publicitate. Apoi trebuie văzut cui aparţin agenţiile care controlează raitingul în R. Moldova, este monopol sau nu, există criterii şi măsurători acceptate de toţi şi compatibile cu cele europene etc. etc. Faptul că PCRM a fost scos de la putere nu a rezolvat toate problemele media de la noi, asta e clar. Dar eu zic că suntem, totuşi, pe un drum bun…
Cu cine ţine acum televiziunea publică?
Părerea mea este că nici cu unii, nici cu alţii. Când vorbim de actuala Moldova 1 lucrurile stau altfel faţă de cum erau pe timpul guvernării comuniste, până în 2009. Dar ca să nu fiu subiectivă, voi face trimitere la rapoartele Centrului pentru Jurnalism Independent de la Chişinău care, după recenta campanie electorală, arată că „la posturile publice Moldova 1 şi Radio Moldova, în cele mai multe cazuri, subiectele relevante au fost prezentate în context neutru (…). În perioada de raport, posturile publice au oferit acces în ştiri şi programe electorale speciale unui număr mare de concurenţi electorali, asigurând pluralism de opinie”. Şi este adevărat. Moldova 1 a avut microfonul deschis pentru toată lumea. Schimbarea este mai mult decât evidentă. Totuşi, raportul CJI mai arată că „ Din punctul de vedere al contextului apariţiei în ştiri, la Moldova 1 se observă o uşoară defavorizare a PCRM, acesta constituind subiectul mai multor ştiri defavorabile”. Nu exclud. Doar nu am stat să număr eu ştirile, aşa cum au făcut-o raportorii.
Dincolo de asta însă, să nu uităm şi faptul că televiziunea publică s-a străduit să dea aproape de fiecare dată şi punctul de vedere al opoziţiei. Deci, nu poate fi comparată actuala stare de lucruri cu cea de de dinainte, de pe timpul comuniştilor când, potrivit rapoartelor de monitorizare, Moldova 1 a oferit comuniştilor, în ştiri, spaţiu dublu în raport cu cel alocat opoziţiei. Astfel, oficialii comunişti au fost citaţi în alegerile din aprilie 2009 de 814 ori, în timp ce întreaga opoziţie de numai 417 ori, preponderent negativ. Aici voi aminti şi de spusele preşedintelui interimar Mihai Ghimpu care în 2009 a declarat că nu fusese invitat la Moldova 1, în timpul guvernării comuniste, ani buni. Deci, încheind, cred că televiziunea publică de mult nu a mai fost atât de obiectivă şi echidistantă. Fapt remarcat în special de alegătorii din mediul rural unde acest postul are maxim de audienţă datorită ariei de acoperire. Cineva ar spune că este exagerat de obiectivă din moment ce, potrivit unui raport de difuzare a Asociaţiei Presei Electronice - APEL privind radiodifuzorul public, în perioada 7 septembrie - 15 octombrie 2010, de exemplu, partidul cel mai prezent la ştiri a fost… Partidul Comuniştilor!
E mai multă limbă română în presa din Republica Moldova decât era înainte de 2009?
Este. Este mai multă limbă română datorită noilor apariţii, inclusiv celor două televiziuni deschise pe piaţa locală – Jurnal TV şi Publika TV. Iată de ce spuneam că este binevenită şi apariţia Adevărului la Chişinău. Aşa cum Komsomoliskaia Pravda are filială în capitala Republicii Moldova, de ce nu ar face asta şi un ziar din România? Eu, ca şi consumator de presă românească, de exemplu, aş vrea să fiu „răsfăţat” la fel ca şi consumatorul de presă rusă. Deci, de ce nu?
Cu cine ţine acum presa de limbă rusă din republică?
Presa rusă, la fel ca şi cea de limbă română, este împărţită. Cert este că oricât de diferite ar fi opiniile exprimate pe acest segment toate drumurile duc la Moscova, sau aproape toate. Mai pe înţeles : presa de limbă rusă de la Chişinău este mai aproape fie de PCRM (vezi „Komsomoliskaia Pravda”), fie de unii reprezentanţi ai Moscovei la Chişinău, cum ar fi Valeriu Pasat (ziarul „Panorama”). Nici Marian Lupu, liderul PD, nu duce lipsă de presă de limbă rusă apropiată lui. Vezi „Economicescoe Obozrenie”. Asta chiar dacă făcea parte din AIE. Să nu uităm că el, parte a AIE, se adresa şi unei părţi de electorat vorbitoare de limbă rusă. Aşadar, dacă anterior presa de limbă rusă de la Chişinău simpatiza masiv PCRM-ul, acum e mai multă diversitate la capitolul preferinţe şi există şi alte mesaje in limba rusă decât cel pro-comunist. Am putea spune că PCRM-ul a înregistrat şi aici un declin nu doar la ultimele alegeri din 28 noiembrie.
Există instituţii de presă foste pro-comuniste care au renunţat la acest partizanat pentru a face „presă liberă”?
Există instituţii foste de presă pro-comuniste care pur şi simplu au sărit dintr-o barcă în alta. Se pare că în acest caz tot banii au contat mai mult. Deci, schimbarea, uneori, se mai produce şi în acest mod… Cum vor evolua ele, vom vedea în viitor. Dar există un singur „arbitru” aici, publicul. Doar el poate sancţiona cu adevărat aceste gesturi. Însă trebuie să recunosc că e mai uşor să schimbi organele media decât publicul. Dar va veni şi asta, sper.
Cum se raportează vechile instituţii de presă anti-comuniste la partidele Alianţei? Critic? Sau partizan?
E de remarcat că instituţiile de presă, care altă dată erau critici vehemenţi ai comuniştilor, nu au devenit „instrumentele” docile ale noii puteri. Pot spune că majoritatea colegilor din presa democrată şi-au păstrat verticalitatea şi nu au ezitat să critice AIE-ul când era de criticat şi să îl laude atunci când o merita. Oricum, cert este că, în linii mari, presa democrată de la Chişinău a fost pe alocuri chiar destul de dură cu cei pe care altădată îi susţinea. Un exemplu pot fi şi articolele binecunoscutului ziarist Constantin Tănase de la ziarul „Timpul” care nu o dată a arătat din deget liderilor AIE pentru greşelile lor. Mai mult, acesta a fost citat şi preluat de întreaga presă pro-comunistă pentru părerile expuse. Cred că asemenea exemple şi acţiuni spun totul. Or, presa pro-comunistă rar de tot citează pe cineva din cealaltă baricadă dacă acesta nu a spus ceva care, crede ea, îi toarnă apă la moară. Mai apare şi o altă problemă, care nu a avut legătură cu comuniştii: diversele partide din Alianţă au avut acces diferit la media sau chiar „influenţau” în măsură diferită media de aici. S-a creat o diferenţă de apariţie în spaţiul public care a fost evidentă şi a influenţat, cred eu, şi rezultatele electorale.
Ce noi instituţii de presă au apărut în Republica Moldova?
Au apărut mai multe. Dar, după cum am spus, apariţiile cele mai relevante sunt Jurnal TV şi Publika TV, două televiziuni de ştiri. Asta lipsea publicului vorbitor de limbă română cel mai mult în Republica Moldova. Păcat că aceste două posturi nu au o arie de acoperire mai mare, ca să fie văzute şi în satele din RM unde trezirea şi schimbarea se produce foarte greu. Ar mai fi bine să fie văzute şi auzite şi pentru că sunt posturile unde sunt exprimate cele mai multe păreri. Pe lângă cele două mai există şi alte încercări, dar acestea sunt televiziuni care retransmit posturi fie din Rusia sau din România în proporţie cam de 80 - 90%. Deci nu le putem califica la categoria de noi apariţii. E abia o tatonare a terenului. De asemenea, au mai apărut un post de radio exclusiv în limba rusă şi unul bilingv. Acesta din urmă, pentru femei. Cât priveşte ziarele, mă bucură mult venirea Adevărului. În plus, important este că acum, pe tarabele din Chişinău, mai găsim şi presă din România, ziare de la Bucureşti, nu numai de la Moscova. Nu ştiu cât de avantajos este, dar noi salutăm această prezenţă media, care, totuşi, în comparaţie cu cea de limbă rusă, este încă mult prea mică. Să nu uităm că în RM totuşi 82% se declară moldoveni sau români, deci, vorbesc româna…
Fac afacerile de presă venite din România politica vreunei părţi? Acordă mai puţină importanţă politicii decât cele locale?
Presa de la Bucureşti ar trebui să fie un exemplu pentru cea din Chişinău. O spun colegii mei de breaslă şi au dreptate. Într-o oarecare măsură reuşeşte. Venită în Republica Moldova, aceasta încearcă să aplice ceea ce, probabil, nici în România nu face de fiecare dată - standardele unei prese europene. Faptul că la Publika TV, un post cu resurse financiare şi chiar umane din România, apar toţi politicienii din spectrul politic de la noi cred că spune multe. E un pas înainte, indiscutabil. Şi aş spune că, în ultima vreme, Publika a crescut în calitate şi imparţialitate…
S-a trecut de la partizanatul politic la tabloidizare?
Nu, nu s-a trecut deocamdată. Şi nici nu cred că se va întâmpla prea curând. Probabil este şi specificul publicului. Ca să înţelegeţi mai bine, vă spun că încercăm să avem câteva tabloide la Chişinău, dar acestea nu prind. Mai mult, unul dintre ele (Apropo) nu coboară ştacheta bunului simţ deoarece ştie foarte bine că aici, la Chişinău, oamenilor trebuie să le oferi atât cât să poată duce. La fel e şi cu tabloidizarea presei. Celor de la Chişinău trebuie cel puţin să le dai impresia că în toate există măsură şi bun simţ. Inclusiv în presă. Deocamdată a venit Adevărul. Să vedem dacă va veni Click şi ce va face aici…
Este publicul moldovenesc mai puţin permeabil la tabloidizare decât cel de dincoace de Prut?
Dacă există o diferenţă între publicul din RM şi cel din România, atunci să ştiţi că aceasta poate fi una dintre ele. Cei de dincoace de Prut nu sunt învăţaţi cu asemenea apariţii. Probabil vine din mentalitatea încă rurală. Sunt generaţii care au venit din sat, născute şi crescute acolo. Aici oamenilor, repet, ar trebui să li se dea atât cât pot consuma. Nu mai mult. Pe de altă parte, nici nu a existat vreodată un tabloid de mare răspândire şi de calitate (dacă pot spune asta), adică unul atractiv. Dacă el va exista, atunci putem judeca. Nu poţi să evaluezi cum reacţionează publicul la un produs care nu a existat, în realitate, niciodată… Nici la Bucureşti nu au apărut tabloidele de la început. Deci, cine ştie, poate în timp li se va deschide apetitul. Pofta vine mâncând! Cum spuneam, deocamdată avem Adevărul, să vedem cum va prinde acesta. Eventuala venire a Click-ului va fi şi ea un test major pentru publicul şi presa de aici.
Stela Popa este realizatoarea emisiunii MAI APROAPE DE EUROPA de la Radio Vocea Basarabiei şi editor-prezentator la Jurnal TV. Mai colaborează cu Radio România Actualităţi şi portalul unimedia.md. Anul acesta a publicat romanul „100 de zile”, dedicat revoltelor din aprilie 2009.
Se încarcă comentariile...
